Literatura si Divinitatea nu se exclud. „Cititul e o liniste, o cautare a sinelui. Cautându-l pe altul, te regasesti pe tine. Daca pâna la 30 de ani nu-ti pui întrebarea «de ce sunt eu pe lumea asta? », nu esti om, esti lighioana. Mintea trebuie sa-ti discearna prin cunoastere, aplicatiile tale în lumea materiala (munca) si raportarea ta la Dumnezeu.” „Paradoxal, restauram cladiri, dar gunoiul înca nu-l aruncam la cos”. Când îi amintesc despre faptul ca în 2007, Sibiul va deveni Capitala Culturala Europeana, zâmbeste trist. Este de parere ca va stârni mândrie, demnitate, în fiecare locuitor al orasului. Asa cum se întâmpla într-o familie, când e totul alandala si niciunul nu are grija de niciun amanunt. Vine un moment în care „cineva” vine din afara în acea casa si lumea face curat si pune perdele la geamuri, ceea ce cu siguranta va trezi în fiecare membru al familiei o stare de bine, pe care o va perpetua. Astfel, va creste demnitatea. Spera sa se întâmple macar acest lucru. „Paradoxal, restauram cladiri, dar gunoiul înca nu-l aruncam la cos... Când va vedea sibianul ca alti cetateni vor fi entuziasmati de orasul nostru frumos, atunci poate se va naste un alt om: mândru, dar responsabil pentru destinul orasului.” Daca o întrebi ce pasiuni are, îti raspunde simplu ca o fascineaza tot ce misca: viata. De la mamarute, trecând printr-un câmp cu flori si pâna la cerul batut cu stele. Nadajduieste sa se înscrie undeva toata viata ei. Când nu va mai simti bucuria de a veni la serviciu, nu o sa mai vina. Spera ca nu-i va fi greu sufleteste, pentru ca, fizic, înca mai poate. Ora 17. Programul d-nei Moga s-a terminat, dupa o zi obisnuita de munca. Se duce în depozit, se îmbraca, îsi fumeaza tigara si apoi iese din Humanitas, zicând la toata lumea „Doamne ajuta!”. Pe Balcescu, zarva si aglomeratie. Studenti, oameni ce vin de la lucru, un „trubadur” cu muzicuta si chitara îsi face, ca în fiecare seara, „numarul”. Maria Moga se pierde în multime.
Paznicul Cheilor Livresti - 4
D-na Moga ne marturiseste ca editurile au aplicat o politica de apropiere pentru cititori prin reduceri si promotii, dar ca simte nevoia ca acestea sa mai faca ceva: sa transforme librariile în locuri de întâlnire cu cititorii, în sali de lectura, ceainarii. Aici se leaga discutii si se nasc idei. „Cea care câstiga e societatea româneasca”. „Cititul e o liniste, o cautare a sinelui. Cautându-l pe altul, te regasesti pe tine”. Ora 14. Maria Moga face bonuri fiscale. Îi trimite în depozit pe ceilalti doi librari sa aduca marfa. Vorbeste mereu cu clientii. Unii par dezorientati si-i cer mereu sfatul. Au încredere în ea, ca doar e „veche” în librarie; stie toate dichisurile... Suna iar telefonul. „Poftiti, va rugam!...”. Dupa conversatie, îsi ia o mica pauza: cât sa fumeze o tigara. Se asaza pe un scaunel cu trei picioare si savureaza, cu calm, fiecare fum. „Eu am o vorba: omul, ca sa fie om, trebuie sa-l verifici. Sa afli, ca ti-e coleg sau subaltern, relatia lui cu Dumnezeu si cu munca. Atâta vreme cât nu te raportezi la Dumnezeu, ti-e frica, te temi. Daca Îl ai aproape, structura ta va fi puternica si nu vei fi dezechilibrat din cauza dezastrelor individuale sau colective, nici de mândria succeselor. Dumnezeu îti da starea de echilibru. Pentru a te apropia de El, în cautarea ta, trebuie sa te cauti mai întâi pe tine. Literatura aici te poate ajuta. Sa-ti raspunda la întrebarile «cine sunt?» si «de ce sunt?». Daca te-ai gasit pe tine si faci tot ce tine de tine sa te îmbunatatesti spiritual, cu siguranta te vei apropia de Dumnezeu.
Paznicul Cheilor Livresti - 3
A renuntat la o slujba bine platita si a venit într-un loc unde nu avea calificare, ci doar iubire pentru carti si pentru aproapele ei pe care vrea sa-l ajute cum poate. Ora 12. Suna telefonul. Îsi paraseste cartile dragi si se duce în depozit, de unde i se aude vocea calda: „Poftiti, va rugam! O comanda ramburs? Am înteles. O zi buna va doresc!”. Se întoarce la carti si la clienti. O ajuta pe o profesoara sa gaseasca manuale de geografie pentru clasa a XII-a. Pe o domnisoara, sa aleaga vederi pentru „proaspat casatoriti”. Forfota mare în toata libraria. Muzica buna (Dido, Travis, Enya) si d-na Moga, care se plimba dintr-o încapere în alta, de la un client la altul, întretin o atmosfera placuta. „Nu exista nicio diferenta între un librar si un bibliotecar. Aceste meserii trebuie sa se identifice una cu cealalta. Ca sa fii capabil de ele, trebuie sa iubesti cartea si oamenii.” De unde izvoraste atâta bunatate si zâmbet din partea ei? „Nu mi-e indiferent nimic din ceea ce a creat Dumnezeu. Si ce frumos functioneaza totul! Priveste copacii primavara! Explozie de culoare si frumos! Si omul nu face nimic pentru asta. Daca te-ai umplut de aceasta creatie, nu poti fi inactiv si trist. Vin într-un loc public. Nu poti sa fii trist, n-ai voie! Pentru ca îl conectezi si pe celalalt la tristete”. Într-un colt al librariei, o noua atractie: tricouri personalizate cu mesaje de genul: „Nokia - Collecting people”, „The name’s Joyce. James Joyce” sau „Dostoievski f.m.” În coltul opus, cartile la patru lei sunt luate cu asalt de studentii grabiti.
Paznicul Cheilor Livresti - 2
Daca nu ar fi avut ocazia sa lucreze la Humanitas, ca sa se simta împlinita, probabil s-ar fi ocupat fie de copii, într-o gradinita particulara, fie de suferinzi, într-un azil. Dar în viata trebuie sa-ti urmezi instinctul. „Exita acel moto al lui Jorge Luis Borges: «Mi-am imaginat întotdeauna paradisul ca o biblioteca». Ei bine, eu nu mi-am imaginat, chiar am trait paradisul, în copilarie...”. Pe la patru ani, nu se juca la poarta cu copiii de vârsta ei, ci statea într-un colt al casei si se juca singura de-a bibliotecara. De acest lucru nu-si aduce aminte, dar baiatul unui doctor din Rasinari, când a reîntâlnit-o acum câtiva ani în librarie, a ramas socat ca a gasit-o aici si i-a spus: „Formidabil, Maria, ti-ai urmat instinctul... Întotdeauna ai fost o fetita salbatica ce prefera sa se joace singura, de-a bibliotecara”. Un alt capitol al paradisului livresc de care îsi aduce aminte cu drag d-na Maria, este când, în clasa a saptea, împrumuta unei vecine carti si îi facea fisa, ca la biblioteca. „Exista înscrisa în mine intuitia asta. Într-un depozit, undeva jos, de unde, în afara celor cinci simturi, un altul simt îsi lua de acolo informatiile - intuitia”. „Nu exista nicio diferenta între un librar si un bibliotecar. Aceste meserii trebuie sa se identifice una cu cealalta. Ca sa fii capabil de ele, trebuie sa iubesti cartea si oamenii.” Maria Moga este de parere ca, în viata, este foarte important sa ai curaj.
Paznicul Cheilor Livresti - 1
Datorita renovarilor de pe strada N. Balcescu, abia mai vezi intrarea în libraria „Constantin Noica”. Noroc ca în acel loc nu e nevoie de schimbare. Totul e la fel de primitor din 1991, de când patronul editurii Humanitas, Gabriel Liiceanu a fondat aici ce-a de-a doua librarie din cela 16 existente pâna azi. De atunci, trei „lucruri” nu lipsesc de aici: mirosul de carte noua, muzica în surdina si Maria Moga, acea librareasa care te întâmpina întotdeauna cu vorbe calde. Nu lingusitoare ca sa te faca sa cumperi, ci pur si simplu... calde. În cei 15 ani care au trecut de când d-na Moga detine cheile „gradinii cu carti” de pe N. Balcescu, nr. 16, a devenit o figura foarte cunoscuta locuitorilor Sibiului. Cu toate acestea, putini sunt cei care stiu ce viata se ascunde în spatele acestei meserii aparent linistite. Este ora noua dimineata. Pentru ca nu e nimeni în librarie, doamna Moga pune cartile nou-primite în rafturi. Le aranjeaza cu grija, cotor lânga cotor si apoi se uita la ele peste ochelarii ei cu rame mari si lentile groase. Poarta mereu papuci albastri de casa, o vesta colorata si un ceas negru, minion la mâna stânga. E înconjurata de carti si de oameni si pare atât de împlinita!... „Ma vad lucrând aici pâna la Dumnezeu, adica pâna mor. Pâna când mintea ramâne întreaga si atâta cât pot simti ca sunt de folos oamenilor”, spune d-na Moga, în vârsta de 55 de ani.
Aici Bucureşti, România
Aici Bucureşti, România. Oraşul cu cei mai răi oameni, unde un torent de furie curge ca un râu prin oraş; Furia, şi nu Dâmboviţa este apa ce străbate acest oraş! Oameni palizi stau încordati în coloane şi rag unii la alţii; unii se scuipă, alţii se bat, demenţa se plimbă la pas pe stradă. Aici Bucuresti, România. Oraşul cu cei mai urâţi oameni, feţele lor schimonosite supurează necontenit puroi şi un sânge murdar; Chiar şi animalele sunt parcă mai rele aici, câinii stau la pândă pentru a se răzbuna pe oamenii răi, porumbeii par nişte ulii ce veghează ameninţători din vazduh; Totul e vulgar şi violent. Aici Bucureşti, România. Oraşul cel mai murdar, unde gunoaiele stau tolănite peste tot, emanînd miasme insuportabile, dar asta nu mai deranjează pe nimeni, căci cei mai mulţi dintre bucureşteni au devenit şi ei nişte gunoaie. Mama îmi zice că şi ei sunt ca noi, că poartă prin vene sângele scurs din acelaşi uriaş butoi al Domnului. Eu plâng şi-i spun nu mamă, nu vreau să fim ca ei, vreau să fugim dintre aceşti troglodiţi. Aici Bucuresti, România. E locul unde orice om începe să devine o rană pe trupul meu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)