Datorita renovarilor de pe strada N. Balcescu, abia mai vezi intrarea în libraria „Constantin Noica”. Noroc ca în acel loc nu e nevoie de schimbare. Totul e la fel de primitor din 1991, de când patronul editurii Humanitas, Gabriel Liiceanu a fondat aici ce-a de-a doua librarie din cela 16 existente pâna azi. De atunci, trei „lucruri” nu lipsesc de aici: mirosul de carte noua, muzica în surdina si Maria Moga, acea librareasa care te întâmpina întotdeauna cu vorbe calde. Nu lingusitoare ca sa te faca sa cumperi, ci pur si simplu... calde. În cei 15 ani care au trecut de când d-na Moga detine cheile „gradinii cu carti” de pe N. Balcescu, nr. 16, a devenit o figura foarte cunoscuta locuitorilor Sibiului. Cu toate acestea, putini sunt cei care stiu ce viata se ascunde în spatele acestei meserii aparent linistite. Este ora noua dimineata. Pentru ca nu e nimeni în librarie, doamna Moga pune cartile nou-primite în rafturi. Le aranjeaza cu grija, cotor lânga cotor si apoi se uita la ele peste ochelarii ei cu rame mari si lentile groase. Poarta mereu papuci albastri de casa, o vesta colorata si un ceas negru, minion la mâna stânga. E înconjurata de carti si de oameni si pare atât de împlinita!... „Ma vad lucrând aici pâna la Dumnezeu, adica pâna mor. Pâna când mintea ramâne întreaga si atâta cât pot simti ca sunt de folos oamenilor”, spune d-na Moga, în vârsta de 55 de ani.
Aici Bucureşti, România
Aici Bucureşti, România. Oraşul cu cei mai răi oameni, unde un torent de furie curge ca un râu prin oraş; Furia, şi nu Dâmboviţa este apa ce străbate acest oraş! Oameni palizi stau încordati în coloane şi rag unii la alţii; unii se scuipă, alţii se bat, demenţa se plimbă la pas pe stradă. Aici Bucuresti, România. Oraşul cu cei mai urâţi oameni, feţele lor schimonosite supurează necontenit puroi şi un sânge murdar; Chiar şi animalele sunt parcă mai rele aici, câinii stau la pândă pentru a se răzbuna pe oamenii răi, porumbeii par nişte ulii ce veghează ameninţători din vazduh; Totul e vulgar şi violent. Aici Bucureşti, România. Oraşul cel mai murdar, unde gunoaiele stau tolănite peste tot, emanînd miasme insuportabile, dar asta nu mai deranjează pe nimeni, căci cei mai mulţi dintre bucureşteni au devenit şi ei nişte gunoaie. Mama îmi zice că şi ei sunt ca noi, că poartă prin vene sângele scurs din acelaşi uriaş butoi al Domnului. Eu plâng şi-i spun nu mamă, nu vreau să fim ca ei, vreau să fugim dintre aceşti troglodiţi. Aici Bucuresti, România. E locul unde orice om începe să devine o rană pe trupul meu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)