Like the desert's miss the rain...
VeritaSaga
Mi s-a întâmplat zilele trecute să adorm din nou pe melodiile celor de la VeritaSaga.
Deşi motivele pentru care aveam nevoie de liniştea cuvintelor lor s-au schimbat, uneori stările rămân aceleaşi.
Am iubit VeritaSaga prin clipa clipită în care mi-a răsunat în boxe Sentiment Înşelător, iar încet, descoperind Spune-mi, Nu se ascultă se simte, Cer senin, Scrisoare de departe, Multe, Pe partea ciudată a străzii şi multe alte piese, în mod sigur şi-au câştigat un loc permanent în lista preferinţelor mele muzicale.
Şi cum întotdeauna am spus că ei pun versurile pe muzică, lectură şi audiţie plăcută:
Sentiment înşelător:
"tot ce vreau este sa , crezi in visele mele
caci eu cu siguranta visez ca tu crezi in ele
creez in ele fantezii , pe care le traiesc din plin
si stiu ca ma voi trezi zambind a doua zi
si chiar daca ai sa-mi rupi inima , in mii de bucatele
si cea mai mica dintre ele , poate oferi dragoste cat sa umple cerul cu stele
indiferent de cate ori o sa-ti incalci juramantul
daca vreodata o sa cazi , voi fii acolo sa m-asigur ca n-o sa atingi pamantul
stiu , asa e stiu , esti schimbatoare ca vantul
dar nu conteaza , n-o sa renunt la tine , prea multi cedeaza
in cautarea perechii lor , prea multi imi spun ca orice barca esueaza
in marea iubirii
dar eu n-am sa consider inima inamicul gandirii
caci sunt satul de jocuri , nu mai vreau sa mai vad focuri
stinse de orgolii prostesti si topuri
de genul : cine cui i-a dat papucii , cu prea multi pretendenti la primele locuri..."
Nu se ascultă se simte:
"Chiar dacă
împreună am descoperit taine,
acum cuvintele-mi sunt
precum valize-n care nu mai intră haine,
iar eu mă-mbrac în sentimente.
Ceea ce simt, e scris pe mine,
ca tatuaje permanente,
şi dacă ştii cine sunt, e pentru că e la vedere.
Şi înainte să-ţi spun "la revedere",
vreau să-mi promiţi acum, pe picior de plecare, că
n-o să omiţi să-ţi trăieşti viaţa.
Ne datorezi macar o încercare
urmează "Adio".
Nu plânge, nimeni nu moare."
Pe partea ciudată a străzii:
"Prea multi vad viata in alb-negru, putini o vad in culori
Iar diferenta dintre noi e de la buruieni la flori
Pentru ca diamantele scumpe se gasesc doar in noroi
Si de asta muzica noastra e underground pentru voi"
Scrisoare de departe:
"Dozeaza-ti esenta in cuvinte,cedeaza-ti orgoliul
Si nu-i purta trecutului doliu,dar nu uita
Nici de ochi pentru dinte,caci in lumea ta
Zambetele sunt flinte ...provocarilor nu le-ntoarce spatele
Nu-ti face griji daca ai ganduri rele
Important sunt faptele, nu-ti mai omora emotiile...
Maine vei avea altele,renunta sa mai pui inimii lacate
Cu pacatele impaca-te,si daca
Nu stii de ce esti in stare,incearca-te.."
Poveşti triste:
"Tu nu vezi că plânge
Tu eşti orb...
Toţi vor s-o alunge
Eu ii sorb,
Durerea,căci durerea e averea ei
O simt peste tot sub pielea ei... "
"Şi mă zdruncina urletul ei tăcut...
Iar atunci când am plecat
Mi-am dorit doar să pot s-o las fără trecut,
Şi aş salva-o...
Aş cumpara o aripă de înger...
Şi aş elibera-o..."
Spune-mi:
"Am pornit la drum pur precum lumina
Un copil cu scantei in ochi care nu stia ce-nseamna vina
Cautand iubirea si stima
Si cum nu stiam sa lovesc viata m-a lovit prima
Si am aflat ca nu e prea rau sa nu fi om
Sa fii prea om e crima
Si uite asa a picurat un pic de negru in esenta mea
Pentru ca ceilalti nu dadeau doi bani pe decenta mea
Si-atunci mi-am spus, „nu mai e loc de nimic sfant in lume”
Ne pierdem printre ace, fumuri si glume
Facute pe seama celor slabi
Ne nastem sanatosi si-ncercand sa ne vindecam devenim bolnavi
Vezi tu, viata e o strada, slab luminata
Plina de gropi, plina de blocuri, gata sa cada
Ghici peste cine ?
Plina de focuri gata sa arda pe oricine
Plina de ochi gata sa vada orice slabiciune
Plina de prosti ce inca asteapta raspunsul la o rugaciune"
"Sunt locuri in sufletul meu pe care am fost nevoit sa le-ncui
Macar pentru un moment as vrea sa le pot arata oricui
Si fara sa-mi spui as vrea sa stiu ge gandesti
Iar daca azi e mai greu sa stii ca ceru-i la fel de aproape ca ieri."
Am un răspuns:
"Întinde mâna şi-o să-ţi pun în palmă, sufletul meu - o furtună calmă...."
" Lasă sabia jos, n-o să vindeci cu ea o inimă ruptă... s-ar putea să te mire, dar dragostea nu-i o luptă..."
Acelaşi mereu:
"Vreau ceva doar al meu
Un pamant neatins pe care primul pas sa-l fac eu
Dar nu e clar nu e definit
Poate nu exista, poate nu-l merit
Poate viata asta nu s-a nimerit
Sa fie cea mai fericita din cate-am trait
Cand ma uit in jur paraca-s lasat in urma
Se vede-n ochii lor, pot sa jur ca toti stiu ce vor
Iar eu ma simt prea slab sa-mi strecor
Visele afara din cusca
Cu un gand sufletul se-mpusca
Si devine abur iar eu imi spun
Daca n-am o viata pot s-o fur..."
Un vis
Când voi avea bani îndeajuns, timp şi energie necesară, vreau să îmi fac o ceainărie. Undeva, într-o casă veche, cu scări din lemn, cu o bibliotecă imensă împovărată de cărţi, cu un meniu pe pagini vechi şi îngălbenite de timp cu toate soiurile de ceai şi infuziii posibile, pentru orice anotimp şi pentru orice gust... Vreau să fie într-o casă cu ferestre mari, cu perdele imaculate şi cortine de catifea. O să aibă podele din lemn, un Grand Piano negru, pereţi văruiţi cu motive în stil vechi, pe care vor domni tablouri afumate de timp. Muzica în surdină va fi elementul de bază, mereu acolo, mereu liniştitoare şi mereu, la fel cum spunea şi Nichita Stănescu "răspunsul căruia nu i s-a pus nici o întrebare"...
Şi cel mai important, se va numi Quo Vadis, la fel ca şi romanul lui Sienkiewicz despre dragostea care schimbă credinţa şi credinţa care schimbă lumea, la fel ca şi cafeneaua din Cluj ce a rămas un loc preferat pentru că un suflet drag m-a dus pentru prima dată acolo...
Ştiu că nu voi scoate profit de pe urma ceainăriei mele pentru că puţini sunt cei care apreciază astfel de localuri, dar e visul meu şi încă nu ştiu prea bine cum, dar într-o zi mi-l voi împlini...
Sărbători fericite!!
Am spus că mă voi abţine de la un post pe tema sărbătorilor, dar nu pot :)
Asta pentru că am parte de cele mai frumoase sărbători de primăvară din viaţa mea. Sunt frântă de oboseală, m-am săturat de pregăteli, dar mă simt excelent de bine.
Mă bucură enorm de mult că anul acesta e promovat Paştele în Bucovina, sunt mândră că m-am născut într-aşa un loc de vis, pentru că dincolo de problemele care există peste tot, avem mănăstiri cum nu mai sunt nicăieri în ţară şi avem oameni cum nu mai sunt nicăieri în lume.
Eu sunt aici, sub Acoperământul Maicii Domnului, acasă...
Şi pentru că "Pe tine te lăudam" e una dintre cântările mele preferate, m-am gândit să o împart de sărbători!
PAŞTE FERICIT!!
Şi varianta în superba voce a Divnei Ljubojevic:
De'ale mele
Sunt întortocheată, încăpăţânată, trec foarte uşor de la o stare de spirit la alta, las foarte greu de la mine într-o chestiune în care am dreptate şi o fac doar pentru extrem de puţinele persoane care merită. Nu-mi place critica pe la spate (bârfă gen), dacă ai ceva de îmi turnat în lista de comportament negativ fă-o direct, nu mă supără, dimpotrivă mă ajută să corectez ce mai e de corectat.
Nu ştiu ce e aia frumuseţe, ştiu ce e naturaleţea, spontaneitatea, sinceritatea, bunul gust şi bunul simţ, frumuseţea e la fel de inutilă ca o evacuare falsă la o maşină, te dai mare cu ea şi până la urmă te ştergi în partea dorsală, evident, tot cu ea.
Dacă ajunge cineva să mă cunoască e pentru că oarecum m-a convins că merită. Nu pentru că aş fi eu ceva extraordinar, ci pentru că dăruiesc tot ce am mai bun celor de lângă mine şi pentru că mi s-a întâmplat să fiu luată pe degeaba am zis că o frână mi-ar fi de folos.
Am o problemă cu narcisiştii, infatuaţii şi cei care uită de unde pleacă. Nu-mi întră pe gât nici cu de-a sila.
Mai am o problemă cu guguştiucii linguşitori şi domnişoarele cu sex extra-expus. Mi se par penibili. Una e să fii feminină şi alta e să fii femeie proastă. Una e să faci un compliment meritat şi alta e să fii pupincurist.
Mă distrează şoferiţele, majoriatea dintre ele habar nu au cum să deschidă capota dar conduc un coupe ceva cumpărat de tati, îl trântesc în primul stâlp vizibil de pe lună şi îl opresc în prima bordură mai înaltă decât garda lor la sol. Nu sunt invidioasă, am ce conduce şi mai ales ştiu ce conduc.
Nu am pretenţia de perfecţiune, pentru că nu sunt perfectă.
Nu mă pasionează make-up-ul, ultima linie vestimentară apărută la Chanel, sau ultimii pantofi ai lui Albu. Îmi plac tenurile curate, dacă e cazul- machiajele simple şi naturale, hainele clasice şi comode.
Nu-mi plac combinaţiile trăsnite de culori, îmi lezează ochii. Papagaliţele care confundă bunul simţ estetic cu îmbârligăturile lor coloristice şi accesoriile neinspirate, ar trebui închise într-o colivie.
Şi cu toate astea, trăiesc într-o ţară unde ţaţe văd la tot pasul, bădărani şi mai mulţi decât ţaţele; "prietenii" profită chiar şi când ar putea evita asta, că la urma urmei buna credinţă e moca; femeile se maschează în loc să se machieze, doar doar vor pune mâna pe un tip în a cărei maşină să îşi tragă scaunul în faţă până ajung la parbriz, să poată vedea "invidioasele" că ea are prieten cu maşină şi restul merg per pedes.
Culmea e că ştiu că se poate şi altfel, doar că imitaţia a ajuns la o cotă atât de ridicată încât nici nu mai ştiu cine pe cine copie, dacă e strada cea care face moda şi media expune mai departe (fie că e vorba de machiaj, haine sau comportamente) sau dacă tv-ul impune şi strada copie.
Oricum... e oribil.
Cocălarii de mall
Descriere: "italian" convins certo, pantofi negri din piele lăcuită, blugi trataţi, şosete albe. Tricou inscripţionat cu firma cât mai mare posibil, geacă peticită. Musai trebuie să îi spânzure pe un deget un ghiul cu o piatră opulentă, în mână cheile de la un hârb "tunat", telefonul la gât lângă lanţul de scos vaca la păscut.
Comportament: Vorbeşte cu sonorul dat la maxim, jumătate română, jumătate limbă străină stâlcită. Cere întotdeauna bere, nu contează că e la o ceainărie. Se urcă şi merge pe marginile fântânelor arteziene pentru că îi este greu să înconjoare un stâlp, nu îşi riscă burtica cocălară pentru nimic în lume.
Iese foarte rar la lumină singur, neînsoţit de alţii din aceaaşi categorie, dar dacă totuşi nu e însoţit de alţi masculi, atunci e musai o pitzipoancă alături.
Pitzipoanca e ornamentată precum un brad de Crăciun, asortarea culorilor nu există în simţul lor estetic, defapt n-au simţ estetic. Tot ea e cea care poartă cealaltă bucată din lanţul de dus vaca la păscut, la mână, la gât, în urechi.
O ieşire în mall e extrem de riscantă, dacă nu te trânteşte un cocălar în goana lui după bere, atunci sigur te trânteşte pitzipoanca în căutarea haurului şi rujului roz mat.
Deacum ies la plimbare în parc, mă lipsesc de Food Court şi de frappe-ul din mall.
Femeia
Citeam la cineva într-un post câteva rânduri dintr-un dialog dintre Dumnezeu şi un Înger, în clipele în care a creat femeia, cât de perfectă e femeia şi că singurul ei defect este că nu îşi cunoaşte adevărata valoare.
Curios e că sunt multe femei care îşi cunosc adevărata valoare, ştiu ce pot, dau tot ce au mai bun în ceea ce fac şi au succes. Dar până şi acele femei ştiu că tot ceea ce fac ele, şi adevărata lor valoare este defapt neînsemnată dacă nu există un bărbat care să le aprecieze.
Femeile muncesc, sunt rezistente, fac faţă stresului, situaţiilor de criză, gestionează banii foarte bine (de cele mai multe ori), au grijă de casa lor, de tot ceea ce înseamnă universul lor. Femeile îşi cunosc valoarea, şi-o pun în evidenţă, dar o fac tot pentru un bărbat. Un om care să le fie alături, pentru care să fie frumoase, pentru care munca lor să nu fie în zadar, un om cu care să împartă un cămin, un om căruia să le dăruiască un copil, bucuriile şi tristeţile lor.
Femeia nu e perfectă, femeia e dependentă, şi oricâte femei m-ar contrazice şi mi-ar argumenta independenţa lor, o să le contrazic cu propriile lor experienţe.
Femeia poate fi independentă financiar, cu o carieră proprie foarte bine consolidată, nesusţinută de nici un moşuleţ cu bani, femeia poate să facă totul pe cont propriu dar seara, după o zi de muncă, achitat facturi, făcut plinul la maşină, cumpărat o colecţie nouă de haine, mângâiat pisica, demachiat, intrat în pijamale, un pat gol sigur nu e ceea ce îşi doresc.
Oricât de independentă ar fi o femeie, nici o putere sau carieră pe lumea asta nu va substitui braţele puternice şi ocrotitoare ale unui bărbat, sărutul de noapte bună, învelitul în orele târzii ale nopţii, cafeaua de dimineaţă.
Oricât de perfectă ar fi femeia, are nevoie de un bărbat alături pentru a fi desăvârşită.
Pentru tine suflete, pentru că zi de zi mă descopăr datorită ţie....
Te iubesc!
Poliţia Română
Din câte ştiu eu agenţii de poliţie au nişte datorii şi nişte obligaţii, sunt în serviciul cetăţenilor şi trebuie să îi respecte.
Asta se întâmplă doar în străinătate, pentru că poliţia din România are doar datorii, să te legitimeze şi în propria ta casă dacă se poate, să stea la pândă cu radarul, să te oprească chiar şi atunci când nu ai comis nici o abatere, să facă orice altceva pentru a câştiga un bănuţ, numai să asigure protecţia cetăţenilor nu.
Azi dimineaţa, coborând grabită scările căminului, mă trezesc la parter cu un malac (la propriu că la figurat era un mare 0, cantitatea lui de neuroni activi tinzând grav spre infinit), care îmi cere buletinul. Îl intreb pentru ce, Werner îi cere să se legimeze, şi el, îmbrăcat civil evident, cică e inspector (aha, şi eu sunt general în bucătăria mea). După luuuuungi dispute, unul dintre cei 6-7 miliţieni cu care era însoţit, scoate când şi când o legimaţie şi o flutură în faţa noastră, la vreo jumătate de metru, pentru că bineînţeles n-a apucat nimeni să îi citească nici măcar numele.
Aduc buletinul, îi spun că am nevoie de el rapid pentur că nu pot intra în penitenciar fără el, după care mă trezesc că îmi dă amendă pentru că nu am pusă viza de flotant. Dă-mi nene 5 amenzi, numai dă-mi mai repede buletinul.
Bineînţeles după lupte seculare a reuşit să noteze undeva datele mele, s-a obosit să îmi spună că îmi lasă amenda la administratoră, după care îmi spune că sunt liberă. Plină de nervi le-am spus că maşina cu care trebuia să ajung la penitenciar a plecat, din cauza lor, după care aud de la un momârlău spunându-mi că trebuia să mă teleportez. I-am spus că o să o fac în clipa în care o să aibă el ceva în cap. Replica imediat următoare fiind că am noroc că sunt fată deşteaptă că altfel... şi a încheiat. Altfel ce? Profitau de prostia mea, de parcă aş fi o infractoare şi ei sfinţii care apără legea.
Mă întreb şi eu aşa ca un om mic şi prostuţ ce sunt, ăştia chiar nu au altceva de făcut? Vin şi se agită prin cămine, îţi vorbesc urât, refuză să se legitimeze, te ameninţă cu amenda de parcă tare îmi fac eu griji pentru 3 lei şi după toata tavatura asta se fac de toată ruşinea, pentru că amendă nu mi-au putut da fiindcă nu le-am semnat nimic, datele mele le puteau lua foarte frumos de la administratoră.
Atunci pentru ce toată pierderea asta de timp? Chiar au impresia că mai impun respectul în faţa cuiva având în vedere că majoritatea dintre noi ştim cum ajung în poziţiile în care ajung. Acum să nu mă înţelegeţi greşit, sunt foarte mulţi oameni capabili în poliţie, nu neg asta, dar majoritatea dintre ei (din păcate cei care întră în contact direct cu oamenii) habar nu au să lege o propoziţie coerent, nu se legitimează şi se folosesc de insignă pe post de ameninţare.
Ok, eu am greşit, trebuiau să îmi dea frumos amendă, să vorbească civilizat nu să se fluture cu uniforma în faţa mea că mă impresionează la fel de mult ca Duffy Duck în ciorapi lycra.
The Fast and the Furious 4
Îl aşteptam demult şi cu siguranţă a meritat.
A meritat şi pentru poveste dar mai ales pentru maşini.
Aici sunt prezentate câteva din maşinuţele din film...
Enjoy your watch!
Nasta - Zâmbetul
Detalii tehnice:
Voci: B si Nasta
Chitara rece: B
Mix/Master: Shatyr
Versuri: Nasta
Download
Knowing
What happenes when the numbers run out?
Păi asta nu veţi afla decât vizionând un film de curând lansat, mai bine spus în luna martie, un amalgam de film de acţiune, cu elemente sci-fi, thriller şi dramă.
Un film interesant zic eu, avândul în rol principal pe Nicolas Cage, film cu o viziune nouă asupra a ceea ce mulţi numesc sfârşitul lumii.
Are tot ceea ce e necesar pentru a te ţine ţintuit în scaun pentru 2 ore, aşa că recomand cu plăcere vizionarea lui.
P.S. Pentru cei care aud voci: se pare că totuşi nu e un lucru atât de rău!! :)))
Achiziţii
Aşa pentru cunoscători, noile mele achiziţii...
pe lista mea de dorinţe, sau viitoare cadouri .... :)))
Mulţumesc Werner că mă alimentezi cu vise :*
Corina şi Nicol
...Ştiţi cine e Corina? Dar Nicol ştiţi cine e?
Nici eu nu ştiu prea bine, dar pot doar să presupun.
Corina poate să fie o femeie inteligentă, cu un aspect fizic plăcut, o femeie pentru care nici un obstacol nu e prea greu de depăşit. Sau poate să fie o fetiţă drăgălaşă, mereu în căutarea afecţiunii şi a prieteniei.
Nicol poate fi o femeie de afaceri prosperă, mereu bine îmbrăcată, pentru care nici o maşină nu e prea greu de stăpânit într-un trafic infernal. Sau poate fi o fetiţă ce are grijă de fraţii ei, îşi ajută mama la treburile casnice şi pe deasupra învaţă şi foarte bine la şcoală...
Corina şi Nicol nu sunt decât nişte făpturi ale căror nume zace întipărit pe pielea unuia din deţinuţii cu care lucrez.
Corina şi Nicol pot fi numele soţiei şi a fetiţei lui de 6 ani, pe care a lasat-o de doar 7 luni acasă, doar cu mama ei, fără protecţia unui tată care să le ofere siguranţă. Corina şi Nicol mai erau urmate de încă 2 nume pe care nu le-am putut desluşi pe degetele sale, singurul lucru cert e că toate aceste nume au însemnat ceva la un moment dat în viaţa celui care acum priveşte lumea prin ochii mei şi a celor care vin din afară.
Corina şi Nicol au rămas punctele lui de legătură cu lumea de dincolo de gratii, lume pe care într-un fel el o blamează pentru situaţia în care a ajuns, deloc uşoară, într-un regim închis, cu o pedeapsă destul de mare.
Corina şi Nicol sunt 2 nume pe care probabil o să mi le amintesc mult timp după ce voi înceta să mai lucrez cu cei din penitenciar.
Nu voi şti niciodată cine au fost ele, nici ale cui au fost celelalte nume ce nu le-am putut desluşi, ştiu în schimb că oricât de gravă ar fi fapta săvârşită de omul acela şi oricât de mult ar refuza să analizeze fapta în sine şi nu persoana, omul acela e capabil de iubire, capabil să recunoască greşeala şi faptul că a distrus viitorul fetiţei sale.
.
..sau poate Corina şi Nicol nici măcar nu au habar că cineva, undeva, le mai păstrează numele....
