OH MY...

Se termina inca un an. Mai sunt cateva ore si s-a mai dus unul. Melancolica intr-un fel dupa casa, bucuroasa de oamenii care ma inconjoara aici, cu lista de lucruri realizate in anul ce se incheie, cu lista de lucruri ce trebuie realizate in anul urmator, cu un ursulet de plus in brate (pentru ca dincolo de toate o sa raman copil chiar daca in 2009 fac 21 de ani) si mai ales cu multa speranta in viitor, tau si analizez 2008.
A fost cel mai bun an de care am avut parte pana acum. Anul realizarilor si implinirilor, anul surprizelor placute si al iubirii.
DA, la incheiere pot sa spun ca 2008 a fost anul meu.

Bineinteles ca nu pot evita sa ma intreb ce mi se pregateste pentru 2009 dar o sa imi spun ceea ce am invatat de la Werner si a avut dreptate de fiecare data: "O sa fie bine!"

LA MULTI ANI 2009! e astept cu drag, si sper sa fii cel putin la fel de bun ca anul precedent.

Ca la noi...

Adevarul e ca primele impresii care mi le-am facut despre occident e ca e... ca la noi.

Autostrazi.. ca la noi.
Curatenie... ca la noi.
Soferi civilitati in trafic... ca la noi.
Parcari iluminate, cu toaleta... ca la noi.
Curatenie pe drumuri, de pleci acasa pe ploaie cu masina curata si vii inapoi cu ea tot asa... ca la noi.
Targ de Craciun... ca la noi.


Da. Ca la noi. Doar ca la noi e in sensul opus.

Scap!!!

Scap fraţilor, mai e puţin şi scap. De ce anume scap?
De înghesuiala din magazine, de traficul infernal din oraş, de vazut mutre acrite cu veşnicul „Sărbători fericite!” în gură, scap de oraş, de judeţ, de ţară. Scap de tradiţionalul Crăciun în familie, de tradiţionalele glumiţe piperate, de tradiţionalele mâncăruri. Te iubesc Românie, dar anul acesta te părăsesc. Fii fără grijă. Mă întorc la anul.
Mai sunt câteva ore şi mă aştern la drum, mă aşteaptă 20 şi ceva de ore în maşină, tocând nervii şoferului (n-aş vrea să fiu în locul lui), dar el mă iubeşte şi mă iartă (sper). Mama e ca un flacon sub presiune, se agită de parcă mă mut de acasă (îmi aduce aminte tragic de ziua plecării la facultate pentru prima dată... trist). N-am decât un băgăjel modest, dar bineînţeles veşnicul titan „eu fac tot” pregăteşte de zor şi mai rău e că dacă o întreb ce pregăteşte atât şi pentru ce se agită, îşi dă seama că e stresată că plec, şi atunci îi vin gândurile negre (printre care şi cel conform căruia voi fi răpită de extratereştri, dusă pentru totdeauna, mutată pe lună, închisă în penitenciar bla bla).
Sper să am stare până în clipa plecării, să apuc să dorm ceva şi să o potolesc pe mama din pregăteală. Încă sper...

N-ai cu cine dom'le

Şi dacă n-ai cu cine, n-ai cu cine..
Am fost curioasă de mult timp cum arată femeia ideală pentru un bărbat. Cred că toate femeile sunt curioase. Cel mai probabil nu o să aflu niciodată pentru că nu toţi bărbaţii sunt la fel în primul rând, apoi, nu toate femeile sunt la fel şi trebuie să te adaptezi situaţiei.
Oricum, trecând la subiectul principal: mă amuză enorm când aud frazele femeilor părăsite din diferite motive, fie şi pentru altă femeie. Niciodată n-am văzut o femeie care a fost părăsită întrebându-se care a fost vina ei, bineînţeles că întotdeauna bărbatul e cel vinovat, e porc, mincinos, fals. Ea e femeia ideala şi ce prost a fost cel în cauză că nu a văzut acest lucru.
Femeia e întotdeauna înţelegătoare, devreme acasă, o perfectă gospodină, nu e cicălitoare, nu vrea totul pentru ea, nu sufocă, nu e geloasă fără motiv, îşi ascultă bărbatul chiar şi când acesta vorbeşte entuziasmat despre fotbal sau orice alt domeniu total neinteresant pentru ea, femeia e un înger, pură, virgină, barbatul e demon, o perverteşte.
Aiurea. Parcă am fi la grădiniţă. Nu iau apărarea barbaţilor, ci vorbesc despre o anumită categorie de bărbaţi, care incredibil pentru femei, dar adevărat, chiar există. Bărbaţii care fac tot pentru femeia de lângă ei, dacă femeia e femeie şi ştie cum să se poarte.
Pisicuţo, genul de bărbat despre care vorbesc nu o să înşele niciodată o femeie care ştie să îi ofere ceea ce are nevoie. Bărbatul despre care vorbesc îşi urcă femeia pe un piedestal, o adoră şi o iubeşte indiferent câte guri rele, aşa ca ale tale, o să vorbească pe lângă. Acest bărbat o să fie tandru, o să ofere căldură aşa cum tu nu o să ai parte niciodată, pentru că în frumuseţea şi perfecţiunea ta ai crezut că meriţi totul. Greşit. Meriţi ceva atunci când ştii să oferi.
Iubeşte oamenii începând cu tine. Narcis făcea la fel, şi ştim bine cum a ajuns.
Aş vrea măcar odată, o femeie să îşi facă autoanaliza. Trecând peste frumuseţe care oricum trece şi ajunge praf, aş vrea o analiză de comportament. Cu tot cu ifose, fiţe, mofturi, incapacităţi, defecte, tot ceea ce altele au şi tu nu ai deci consideri neimportant, cu faptul că nu te descurci singură, cu invidiile tale, cu gura ta frumoasă care emite doar minciuni, cu tot ceea ce tu ai impresia că te face femeie dar defapt te înjoseşte, pentru că tu nu ştii ce înseamnă să fii femeie.
Pantalonaşii roşii, buzele rujate şi poşetuţa anexată nu te fac femeie. Femeie eşti dimineaţa, nemachiată, nepudrată, fardată şi restul, femeie eşti când ajuţi omul de lângă tine, femeie eşti când ştii să ierţi, femeie eşti când vorbeşti tandru şi mângâi sufletul de lângă tine, femeie eşti când ai grijă de casa ta, femeie eşti când indiferent ce se întâmplă în jurul tău, îţi ţii frustrările pentru tine şi nu vorbeşti doar ca să te afli în treabă, eventual să te răzbuni. O domnişoară în inteligenţa ei îmi spunea că răzbunarea e arma prostului, culmea, când nu eu eram cea care vorbea urât despre ea, când nu eu trimiteam mesaje înjositoare, când nu eu comentam inutil.
Suntem în prag de Sărbătoare, şi probabil cel mai potrivit sentiment pe care l-aş putea simţi pentru astfel de femei e milă. Da, milă. Multa milă. Le doresc să le aducă moşul mulţi neuroni (de preferat funcţionabili), multă linişte să aibă timp să se privească puţin în oglindă, şi un bărbat pupincurist să se poată înţelege cu el. Sărbători fericite!!

Vreau!

Vreau să ningă, vreau să îmi scârţâie zăpada sub picioare, să iau trânte pe gheaţă, să mă bulgăresc, să mă dau cu sania, să întorc maşina cu frâna de mână, să stau cu nasul lipit de geam privind cum dansează fulgii...
Vreau să aibă un rost toată împodobeala de Crăciun, să fie oglindită în strălucirea zăpezii, să simt miros de iarnă, să îmi îngheţe nasul, să îmi crape pielea de la frig, să mi se aburească ochelarii pe care oricum îi port foarte rar, să vin acasă leoarcă, să beau vin fiert cu scorţişoară...
Vreau să mai văd a mia oară Home alone, să mă înduioşez la emisiunile lacrimogene de Crăciun, să ascult colinde cântate aiurea sau stâlcit, să mă amuz cu bancuri cu Moş Crăciun, să fac şi să primesc cadouri, să îmi văd brăduţul împodobit, să stau sub el şi să numar globurile, să fiu cu El de Crăciun şi să îi spun cât îl iubesc...

În noaptea asta vreau...

De'ale cărţilor...

I need books, to feed myself.

Glumeam. La faza cu hrănitul. De cărţi chiar am nevoie. N-am mai pus mâna pe o carte să mă lase muta de foaaarte multă vreme. Mi-au picat în mână diverse cărţi, de la Anna Gavalda „Cea care alină” (pe care nu am terminat-o pentru că bineînţeles am uitat-o la Iaşi), la Aurora Liiceanu şi mai o doamnă, amândoua scriitoare la revista Tabu, cu o carte gen „ Dincolo de bine, dincoace de rău- despre iubire” sau mă rog, ceva în genul asta. Uşor de citit, o carte draguţă, despre poveşti de zi cu zi, numai bună de citit seara înainte de adormit, dar cam atât, nimic impresionant.
Vreau o carte pe care să o citesc cu sufletul la gură, să mă facă să o recitesc de câte ori am ocazia, aşa cum păţesc cu „Pe aripile vântului” (ştiu că toţi sunt înebuniţi după film, eu doar după carte) sau Jurnalul unei fete greu de mulţumit, sau Regina Sudului. Vreau o carte să mă lase cu ochii în soare, furioasă pe finalul neprevăzut şi nedrept, o carte pe care să nu o las din mână până nu o termin nu doar de dragul de a o auzi pe mama ţipând că am uitat să duc coşul, ci pentru că mă fascinează.
Vreau o sumedenie de astfel de cărţi, o bibliotecă mare, cu toate cărţile însemnate cu numele meu la pagina 21, toate legate frumos, cu paginile îngrijite şi albe chiar dacă le citesc de 100 de ori. Dar pentru tot ce vreau, e nevoie debani, pentru că din păcate cărţile sunt foarte scumpe, mai ales cele din ediţii de colecţie. În ţărişoara noastră nici să vrei să citeşti nu prea ai cum, că n-ai buget suficient încât să dai pe lună câteva milioane pe lecturi, iar eu sunt una dintre încăpăţânate, vreau toate cărţile să fie ale mele, urăsc să împrumut cărţi. Vreau să fie acolo, în biblioteca mea, la dispoziţia mea pentru oricând îmi vine să mai recitesc câte una.

P.S. Accept şi donaţii!

La tivi.

Adevărul e că nu am deschis de foarte mult timp televizorul şi cred că pentru o bună perioadă de timp nici n-o să îl mai deschid. Nu mă uit la teveu pur şi simplu pentru că tute proaste, bâlbâiţi şi analfabeţi, poţi vedea oricând şi oriunde, nu vreau să mi-i aduc şi în casă.
În seara asta m-a apucat dorul de stat degeaba, deschid cutiuţa şi hai cu proteve-ul. Ştiri. WOW!! Ştiri.. îţi dai seama la ce mă uitam eu??? La ştiri. Pe ecran, aşa frumos pe o bandă lată, titlu senzaţional: Adolescentă s-a sinucis din dragoste. Minune.
Dau mai tare să aud bomba. Don’şoara de 16 ani s-a sinucis, avea probleme în dragoste, nu se înţelegea cu partenerul. Păi bine, la 16 ani în primul rând nici nu ştia ce e aia dragoste, să nu mai spun de partener. În fine, oricine ar redacta ştirile alea o face prost. Foarte prost.
Cred că suna mai bine: o copchilă de 16 ani, cu grave probleme la bibilică, a decis să îşi ucidă neuronii oricum inutili.
Fraţilor!! Vă mai miraţi de tornade? De cutremure? Păi vă miraţi degeaba. În ziua de azi copiii în loc să îşi vadă de copilărie, jucării şi suptul degetelor, se apucă de închegat relaţii, de suferinţe din dragoste şi alte bazaconii. Eu înţeleg că pe vremea bunicii fetele se căsătoreau de la 16 ani, dar vremurile au trecut, cred că acum ideea e să îţi faci un viitor, să ai ceva în bostan şi apoi să descoperi ce e aia dragostea. Sunt o babă, ştiu, dar pe undeva tot cred că am dreptatea mea.

Taken

Din nou film, de data asta mai puţin lacrimogen. Concept vechi, acţiune reinventată, per total destul de reuşit. Taken, film de anul acesta din câte am citit, vechea poveste cu traficul de carne vie, în mare parte aceeaşi poveste din Human Trafficking, datele puţin schimbate.
Sincer mi-a plăcut (bine, mie îmi plac toate filmele pe tema asta), dar din nefericire deznodământul drăguţ nu prea reflectă realitatea. Oricum, a fost prima dată când am văzut conceptul de virgine scoase la licitaţie.. brrrr
Anyway, recomand cu căldură atât Taken cât şi Human Trafficking.

Despre gaiţe şi restul cântătoarelor....

Culcat târziu, again. Sunat ceasul. Trezit devreme. Intrat aiurea pe net. Găsit profile idioate ale unor persoane la fel de idioate. Vizualizat fotografii. Râs bine. Stat şi gândit puţin la trecut. Râs şi mai bine. Întrebat retoric de ce oare se bagă lumea unde nu îi fierbe oala, de ce în loc să îşi vadă de zâmbetul fals şi mutra scofâlcită, îşi pierde timpul comentând unor oameni pecare nici nu ii cunoaşte.
Buun.. întrebarea o să rămână veşnic retorică. Idioţenia unor oameni nu o să dispară niciodată. Oare nu e mai înţelept să stai în banca ta decât să te apuci să te lauzi cu cele „cel puţin 10 cărţi în plus citite, datorită meseriei pe care o ai”? (meseria era de dansatoare btw, în ansamblul la care tati este coregraf, tot aşa btw). Dar bineînţeles că la un moment dat tot eu eram cea întreţinută, care nu ştie să se descurce în viaţă. Auzi păpuşe, unde tata e mare şmecher pot să fiu şi eu o şmecheră şi mai mare. Alţii aşa mai proşti ca mine, se apucă de capul lor să facă ceva total diferit de ceea ce au făcut părinţii şi sistemul pile şi relaţii nu funcţionează, dar e bine, eu sunt o întreţinută şi tu o deşteaptă. Fie. Şi dacă tot te face mama plăcută să nu te laşi întrecută, pentru ce te apuci şi mai dai şi în cap proastelor ăstora aşa ca mine, care oricum fac ceea ce fac degeaba? Eu una nu pricep, sunt proastă şi nu merit. Am înţeles. Şi sunt şi urâţică, şi n-am morală, şi mă bag în vieţile oamenilor. Până una alta eu am cunoscut fiecare persoană despre care mi-am permis să deschid gura, nu tu eşti în măsură să îmi judeci mie comportamentul, iar urâţenia mea, aşa în cantităţile industriale în care o găseşti, să ştii că face un om fericit, tu nu eşti în stare să faci fericit nici măcar un câine.

Noapte de vis.. not

Mă trezesc tot mai des dimineaţa cu o senzaţie de nervozitate şi asta nu din cauza a ceea ce visez ci din cauză că de cele mai multe ori nu îmi aduc aminte ce visez. Noaptea trecută ţin minte că am visat lanuri cu flori, imense, roşii, frumoase, şi dispuse sub forma a diferite modele. Apoi am visat o casă, şi oameni care făceau rugăciuni, ceva ciudat. Apoi ştiu că încercam să ascund o floare, de parcă luasem ceva de foarte mare preţ şi îmi era frică să nu fiu prinsă.
Cred că va trebui să încetez cu nopţile pierdute în faţa calculatorului, nu de alta, dar e cazul să îmi liniştesc activitatea cerebrală şi descărcările de genul acesta din timpul nopţii pentru că îl loc să mă odihnesc îmi pierd timpul întrebându-ma oare ce nu îmi aduc aminte din vis şi oare ce a vrut să însemne toată povestea asta?
Sau încerc noi metode, pierd noaptea şi dorm ziua.... bine.. asta în vacanţă, pentru că în timpul şcolii dorm şi noaptea şi ziua... în papuci.

Lacrimogen 2

Oare se putea să mă ţin eu de cuvânt??? Bineînţeles e 1:20, stau în pat, e călduţ, aştept cu nerăbdare să plec departe şi între timp ce fac?? Normaaaal că mă uit la un film lacrimogen, că aseară nu am dat destulă apă la şoricei.
The lake house, superb filmul, cam fantezist conceptul dar totuşi o idee care mi-a plăcut. Şi casa e într-adevăr superbă. Eu una nu aş vrea să îmi petrec o noapte de toamnă singură în casa aia, dar nu pot să nu spun cât e de frumoasă totuşi. Mi-ar place să cred că într-o zi voi avea căsuţa viselor mele. Proiectant am, inginer instalator am, îmi lipseşte arhitectul şi banii )
Noaptea asta voi dormi bine, cu gândul la film, la El, la Crăciun şi la tot binele care mă înconjoară.

Bucovina mea...

N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ţi romantic, munţii în lumină,
Văile în flori,
Rîuri resăltînde printre stînce nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste cîmpii-n zori.

Ale sorţii mele plîngeri şi surîse,
Îngînate-n cînturi, îngînate-n vise
Tainic şi uşor,
Toate-mi trec prin gîndu-mi, trec pe dinainte,
Inima mi-o fură şi cu dulci cuvinte
Îmi şoptesc de dor.

Numai lîngă sînu-ţi geniile rele,
Care îmi descîntă firul vieţii mele,
Parcă dormita;
Mă lăsară-n pace, ca să cînt în lume,
Să-mi visez o soartă mîndră de-al meu nume
Şi de steaua mea.

Cînd pe bolta brună tremură Selene,
Cu un pas melodic, cu un pas alene
Lin în calea sa,
Eol pe-a sa arpă blînd răsunătoare
Cînt-a nopţii dulce, mistică cîntare,
Cînt din Valhala.

Atunci ca şi silful, ce n-adoarme-n pace,
Inima îmi bate, bate, şi nu tace,
Tremură uşor,
În fantazii mîndre ea îşi face cale,
Peste munţi cu codri, peste deal şi vale
Mînă al ei dor.

Mînă doru-i tainic colo, înspre tine,
Ochiul îmi sclipeşte, genele-mi sunt pline,
Inima mi-e grea;
Astfel, totdeauna cînd gîndesc la tine,
Sufletul mi-apasă nouri de suspine,
Bucovina mea!

IL VREAAAAAAAU!!!!

De ce?
Pentru că e glonte, pentru că e negru MAT, pentru că are un motor V12, de „doar” 6,3 l şi poţi scoate din el doar 730CP. Îl vreau pentru că e săgeată (a se citi că ajunge de la 0 la 100 în 3,9 secunde). Îl vreau pentru alea 10 moduri de ajustare a suspensiei, pentru interiorul din piele neagră, pentru jantele alea de 19, pentru că e cel mai rapid sedan din lume şi pentru că mi se potriveşte ca o manuşă.

3 lucruri nu îmi plac la el:
1. Că nu e al meu
2. Cutia automată
3. Preţul (aprox. 400.000euroi)

Acestea fiind zise, pot să îmi iau gândul de la maşina visurilor mele, să ma limitez la vagonaşul meu kombi, şi eventual să sper că ori voi câştiga la lotto, ori voi munci atât de mult şi atât de bine încât să vad într-o zi săgeţica în garajul meu...

The notebook, my notebook

Promit că nu mă voi mai uita la filme lacrimogene (pentru o bună bucată de timp cel puţin). E unu şi jumătate noaptea, eu am lacrimi în ochi şi sincer mă simt cam penibil. Cred că de vină sunt oarecum şi discuţiile cu Werner din seara asta, m-au sensibilizat şi m-au făcut să mă gândesc la cum ar fi viaţa mea fără el... nimic.
The notebook este un film care scoate o lacrimă din mine ori de câte ori îl vizionez, e o poveste frumoasă, despre o boală teribilă, dar despre o fericire ca în poveşti. Eu trăiesc o poveste, cea mai frumoasă poveste, pentru că este a mea... şi din păcate nu pot evita să nu mă gândesc la anumite întorsături pe care le-ar putea lua viaţa. Parcă sunt un copilaş de grădiniţă, îmi fac griji înainte să înceapă şcoala, dar acel copilaş sensibil din mine a fost atins puţin în seara asta.
Vreau să mă trezesc dimineaţă şi să îi aud vocea, să îi văd chipul care îmi e atât de drag, să îi urmăresc privirea amuzată atunci când mă prostesc, să închid ochii atunci când mă pupă pe nas, să îi întind obrazul şi să mă prefac supărată doar ca să îl provoc să mă ia în braţe şi să mă sărute cum doar el ştie....
vreau să îl ştiu mereu acolo, mereu pentru mine...

Gânduri de noapte...

Mulţumesc lui Dumnezeu căci mi-a dat un refugiu prin muzică... Bine mai spunea Connect-R în „O lacrimă pentru Pământ”. Mi-am adus aminte de trecut în seara asta, sunt melancolică după ceva şi asta nu pentru că mă refugiez în trecut, ci pentru că am nevoie de trecut pentru a aprecia prezentul.
Melodii de la Genius- Oraşul trist, Racla cu Anda Adam- Nu mă uita, la Bitză- Băieţii mari nu plâng. Am uitat demult cum să mai ascult muzica. Am uitat râvna cu care îmi cautam o nouă melodie să îmi fie preferată, cu care să îmi stresez vecinii, o melodie pe care o ţin pe repeat până urla mama la mine că s-a săturat să audă aceeaşi chestie.
În seara asta mi-am adus aminte cu plăcere de Paula Seling- Timpul. De colaborarea ei cu Cameleon pentru piesa Chip de Înger. Incă îmi mai plac, le ascult cu nostalgie de parcă aş avea 100 de ani şi timpul m-a schimbat radical şi ireversibil.
Şi ah, Cătălina Toma, fascinaţia adolescenţei, cu ai ei dansatori negri de la care nu îmi putea dezlipi ochii atunci când a venit pentru prima şi ultima oară în concert în oraşul meu. Adevăr sau minciună o să rămâna veşnic una dintre piesele preferate, alături de De voi vrea, bineînţeles.
Momentan Erykah Badu e cea care îmi încântă simţurile , ea şi Stephen Marley...
Trecând mai departe stau şi îmi dau seama de câte luni nu am mai ascultat Veritasaga, prietenii mei nedespărţiti (din căşti). L-am ignorat pe Everlast (ruşine mie), Aaliyah îmi sună în timpane şi în ziua de astăzi (tonul meu de apel de la telefonul furat), Dezarie mai revine din când în când în playlist, atunci când am nevoie să îmi Strenghten my mind, şi cu toate că este iarnă, Josh Groban cu al lui February song, mă înmoaie ca pe o frunză, pentru stările zbuciumate, Vivian Green cu al ei Emotional Rollercoaster e mereu acolo, Gabriel în tonurile calde a lui Lamb mă duce cu gândul la Werner al meu (mă întreb cum ar suna piesa cu numele lui ), iar Beautiful de la Mandalay merge perfect şi pentru el, Alicia Keys- Diary, dedicaţia mea celui care îmi ţine sufletul în palme, Damien Rice mă întristează, dar o să rămână în top în inima mea pentru totdeauna... Nu pot să cred că era cât pe ce sa îl uit pe neamţul meu preferat (dupa Werner bineînţeles) Xavier Naidoo... are o voce cu care reuşeşte să scoată orice urmă de tristeţe cu orice piesă a lui, mă face să uit de orice trăind în funcţie de inflexiunile vocii lui. E genial omul...
Şi cum o să pun capul pe pernă şi somnul mă va subjuga negreşit, cu acelaşi chip şi nume în minte... vroiam să spun doar atât pe închiere....
“Im Moment ist das das schönste dich zu kennen.
Dich zu kennen ist wie das Beste das ich hab.
Verzeih mir aber dieses sag ich nochmal:
Deinen Namen zu nennen ist wohl das Schönste was ich sag!”
(Xavier Naidoo- Ich kenne nichts)

Mulţumesc...

N-am ştiut niciodată dacă am dreptul să cer ceva, n-am ştiut în ce măsura merit un anumit lucru sau altul. N-am ştiut poate nici cum e să fii bun, cum să faci un gest pentru o persoană şi să îi umpli inima de bucurie.
Aseară însă am ştiut ceva: că am lângă mine unul dintre cei mai minunaţi oameni din câţi există. Un om care a ştiut să îmi mângâie sufletul, să mă îmbrăţişeze şi să fie lângă mine exact în momentele în care meritam cel mai puţin.
Sunt sucită şi încăpăţânată, dacă îmi intră un lucru în cap nu mi-l poate scoate nimeni nici cu forcepsul, mă enervez foarte repede atunci când cred că am dreptate, ajung până în pânzele albe cu argumentele atunci când chiar am dreptate, vorbesc mult şi poate de cele mai multe ori degeaba, îmi place să ştiu tot despre orice, mănânc mult şi la ore târzii (şi cu toate astea nu ma îngraş deci nu e prea rău), mă disperă când îşi bagă cineva nasul în lucrurile mele, când o face cineva pe dj-ul în maşina mea, când mi se cer explicaţii. Şi cu toate astea, s-a găsit un suflet să mă rabde, cu toate astea e acolo, seară de seară, chiar şi atunci când o fac pe Batwoman şi mă cred super,extra,mega,terra, ce-o mai fi dupaia... Mi-e drag ca ochii din cap, mi-e drag să îl ştiu lângă mine, ador să îl pândesc în timp ce doarme şi mai presus de toate îl iubesc şi o ştie.
Iar aseară... aseară m-a lăsat mută. Mi-a pus în mâini un cadou la care mă gândeam de mult timp ca un copil care se gândeşte la o îngheţată, un superb cadou, nu prea ieftin ce e drept şi făcut din suflet. Nu cred că este femeie pe pământ căreia să nu îi placă un cadou frumos, să vină din partea persoanei iubite, mai ales să ştii că totuşi a depus ceva efort să îl pună în mana ta...
Îţi mulţumesc suflete, pentru tot ce faci pentru mine, pentru că îmi eşti stâlp de nădejde, pentru că îmi bucuri inima cu iubirea ta, pentru că îmi bucuri ochii cu ceea ce îmi oferi, îţi mulţumesc pentru că eşti lângă mine şi ai ales să îmi dai mie sufletul tău...

Pauză de râs...

Îmi trimite un coleg un link, nimic ciudat, nimic nou. Intru. Titlu mare cât capul meu: ZODIAC RĂUTĂCIOS. Şi vai ce răutăcios era la zodia mea, adică la rac.
Spre citire:


Semn de apa, cardinal, activ, feminin (introvertit), guvernat de Luna
Verbul caracteristic: "a simti"
Dominanta: sensibilitatea, profunzimea
Atuuri: fidelitatea, devotamentul fata de familie
Piatra norocoasã: perla
Metal: argint
Culoarea norocoasã: alb, argintiu
Ziua norocoasã: vineri
Cifre norocoase: 3, 8
Locurile norocoase: orase amplasate pe malul apelor

Nimic nou, ştiam, adevărat.

Continuăm:

Simbol: racul. Care merge indarat si in laterala, adica niciodata drept. Ascuns. Intortocheat. Cu o carapace pe care cu greu poti sa o spargi.
Element: apa. Mai exact spus apa care se scurge printre nisipuri miscatoare. Acum e bine si pasarelele canta, va plimbati pe o plaja insorita, in secunda urmatoare te zbati sa scapi din clestii lui care te trag spre o gaura neagra. In care e destul de probabil sa iti petreci restul vietii. Apa si otetul or fi bune purgative, dar au gust oribil.
Calitate: cardinal. Adica e lider, mai exact campionul absolut al santajului sentimental. Racul este Mama tuturor celorlalte semne.
Guvernator: luna. Un personaj misterios. Care face manevre pe la spatele tau. Lunatic-sarit de pe fix. Practic, un montagne-russe de emotii fara dispozitiv de siguranta.
Activitate preferata: vaicaritul
Carte preferata: Ghidul martirului
Slujba ideala: victima cu atestat
Fraza stereotipa: „dupa tot ce am facut pentru tine…”
Fraza de agatat: „mananci si aia?”
Parte a corpului: pieptul, vesnic zgariat de camasa din par de camila pe care o poarta, ca orice martir vrednic
- sucit, manipulator, ar trebui internat la nebuni,
- sensibil, se zbate in chinuri sentimentale, isi schimba dispozitia de la o clipa la alta - daca iti da prin cap sa ramai cu un Rac pentru ca ti-a fost mila/te-a impresionat, cu siguranta a doua zi o sa te trezesti cu o persoana total diferita
- majoritatea sunt timizi in public, mai degraba un tip casnic - speriosi, ii inspaimanta si propria lor umbra
- iritabili si nu logici.
Sufera de sindromul „toata lumea conspira impotriva mea”.
Sunt nascuti incapabili sa gandeasca rational - cearta-te cu ei si o sa se ascunda in carapace. Nu de frica, ci doar ca sa planuiasca urmatoarea miscare. Lasa garda jos si nu o sa iti fie prea bine.
EA
- e blanda si grijulie. Are un excelent simt al umorului si o inima mare si plina de dragoste. Cauta un barbat care sa fie fidel, atent si stabil. Viata ei se invarte in jurul tau, al copiilor si al catorva prieteni
DAR
- intra in viata ei si o sa fii supus santajului emotional pentru totdeauna
- casa ei e un altar al vietii sale de pana acum. Pastreaza absolut orice are o cat de mica valoare sentimentala: poze, cadouri, servetelul cu care te-ai sters la gura atunci cand ai zis ca mancarea ei este exceptionala…
- pregatita pentru orice fel de urgente. Inclusiv pentru uragane, desi sta in Romania, la Brasov (bine eu stau în Rădăuţi da se pune :)) )
- E atat de distrata incat nu o sa iti poti da seama daca te asculta sau doarme cu ochii deschisi.
O sa verse o mare de lacrimi si o sa isi ceara cele mai umile scuze daca ti-a distrus vreun lucru la care tineai, dar nu o sa stii niciodata daca a fost un accident sau s-a razbunat pentru ca ai venit tarziu acasa saptamana trecuta
- O rontaitoare. Daca ii umpli dulapurile cu dulciuri, o sa fie fericita
- Vrea sa te faca sa crezi ca tu esti seful. Dar ea o sa aiba ultimul cuvant, printr-o serie de atacuri de inima, diverse boli psihosomatice si vizite dese la urgenta la 2 noaptea. Si o sa iti aduca aminte cat de nerecunoscator esti dupa toate sacrificiile care le-a facut pentru tine
- Cand se enerveaza e un amestec intre o regina din tragediile grecesti si un santajist sentimental ordinar. O sa te faca sa te simti ca ultimul criminal prin poza ei de victima
- Madam Rac pare foarte inofensiva la suprafata. Unii dintre criminalii in serie par la fel.


Acestea fiind zise, dupa porţia de râs binevenită şi de neevitat, au inceput semnele de întrebare. De ce? Culmea e că aşa răutacios cum e el, zodiacul se potriveşte zodiei, cel puţin mie :D

De'ale şcolii...

Dacă vreodată i se iveşte cuiva ocazia să îl asculte pe marele psiholog Ion Mânzat, să nu rateze sub nici o formă această oportunitate de a-şi încânta auzul cu mulţimea de cuvinte înalţătoare, de care mă bucur că am avut şi eu parte.
Un om cu har aş putea spune, pentru că în 4 ore nu m-am plictisit nici o secundă, am fost mereu cu sufletul la gură, am adunat o mulţime de informaţii şi concepte noi. Un om de valoare, la al cărui curs de Psihologia Credinţei religioase mă bucur că am asistat, un om de la care ai ce învăţa oricând, din orice punct de vedere.
Bine, pe lânga multitudinea de glume presărate de-a lungul cursului, pe lângă cuvinte inventate de el, de genul „zgubi –zuzu” (adjectiv atribuit lui V.C. Tudor), am avut ocazia să privesc credinţa din puncte de vedere diferite, să aflu informaţii poate nedisponibile tuturor credincioşilor.
Cred că cel mai mult din tot cursul mi-a plăcut definiţia dată lui Dumnezeu de matematicianul Tertulian: „Dumnezeu este un cerc cu un centru care se află peste tot şi cu circumferinţa pe nicăieri” dar şi conceptul lui Eliade despre „nostalgia originilor noastre divine” despre care sinceră să fiu nu am auzit, pentru că nu am citit Eliade.
Pe final mă gândeam să recomand o carte a domnului profesor şi anume „Dostoievski contra Freud”, carte care va fi reeditată anul următor din câte am înţeles, în care arată foarte frumos cum S. Freud s-a folosit de scrierile marelui Dostoievski pentru a-şi îmbogăţi o serie de tratate.
Lectură plăcută!

Crăciunul meu...

Nu ştiu dacă a fost cel mai fericit, dar în mod sigur Crăciunul în care am bucurat inimile celor care ne-au primit în casa cu această colinda, a fost minunat. Plini de voie bună, cu zâmbete din plin, dăruire, cântând de parcă era descoperirea noastră această colindă, de parcă de noi era compusă, am văzut bucurie în ochii oamenilor de lângă noi, am văzut emoţie şi gânduri bune.
Nu cred că voi uita vreodată acel Crăciun, trişti că nu era zăpadă, dar cu urechile roşii de frigul ce nu ne ierta, am vizitat chiar şi bâtrânii de la azil, i-am bucurat şi pe ei cu această colindă...
Cu toate că e devreme şi mai sunt ceva zile până la Crăciun, ascult colinda cu drag, şi vreau să o împart cu toţi cei care nu ştiu încă de ea...

Ador melodia asta, nu sunt fana nr.1 Placebo, dar melodia asta face toţi banii... :)

Mi-e dor...

Mi-e dor de copilărie...
Zilele trecute, chiar de Moş Nicolae, am fost la ziua finuţului meu. Nici nu ştiu când a trecut timpul. Parcă ieri îl spuneam Crezul la botez, era o mogâldeaţă de om, cu nişte ochi albaştri superbi, care plângea de fiecare dată când era lăsat din braţe. Şi uite că a împlinit 7 ani. Oh Doamne. Mă simt bătrână.
Abia am 20 de ani, încă trăiesc cu o perdea roz peste ochi (recunosc) şi mai vreau să mă bucur de micile victorii zilnice. Vreau să râd până ma doare stomacul, să mă prostesc prin parcuri fără să îmi fac griji că cineva ar putea suna la Socola (bine, că nu ar fi probleme, m-ar recunoaşte profii) , vreau să mai urlu prin casă „ fatăăăăă dragăăăăă, nu fi tristăăăăăăăăă”, să mănânc portocale de Crăciun şi să îmi imaginez că fac o chestie extrem de ieşită din comun, să port rochiţe roz cu buline (acum nu mai suport roz-ul din păcate, sau din fericire..), să o aud pe verişoara mea strigându-ma Andăla în loc de Daniela, să mai iau nişte trânte cu sania în toate pâraiele posibile, vreau multe.
Şi cum multe sunt lucrurile pe care le vrem , puţine cele care le primim, sau le merităm, o să rămân în continuare cu o mie de dorinţe. Oricum cea mai mare dintre ele mi-a fost împlinită şi dacă a fost posibil, eu încă sper şi la îndeplinirea celorlalte.
Tu ce dorinţe ai?

Pentru Moşu..

Dragă Moş Crăciun, am aflat de ceva zile că nu exişti... aşa spune lumea. Eu însă prefer să cred altceva, şi asta pentru că vreau neapărat să cred că exişti, nu de alta, dar o să rămân fără pretext pentru cadoul ce mi-l doresc atât de mult....
Cred că ai aflat deja că am fost destul de cuminte anul acesta, mi-am făcut temele la timp, rugăciunea de seară, am învăţat pentru nenorocitul de examen la sociologie (l-am şi luat dacă nu ai fost anunţat), am încheiat primul an fără restanţe, am sădit un pom, am făcut om fericit (cel puţin aşa se pare), am rezistat tentaţiei de a pune câteva persoane la punct şi cu toate acestea un nene rău, care nu ştia că eu defapt am fost cuminte, mi-a furat telefonul 
Am plâns şi am suferit, dar uite că nu a vrut să se întoarcă să mi-l dea înapoi. Deci Moşule ( a se citi tati sau mami) sper din tot sufletul să te prefaci macar că îmi citeşti dorinţa. E deajuns să te prefaci doar că mi-ai citit dorinţa, căci ştiu că în sufleţelul tău bun o să încolţească dorinţa de a mă face fericită.
În speranţa că nu mă vei dezamăgi nici de data asta, îţi doresc călătorie uşoară către locul în care îmi voi petrece Crăciunul.

P.S. : Accept telefonul de la orice persoana interesată să mă vadă zâmbind :D Mulţumesc anticipat.

Linişte...

Îmi place la nebunie cum viaţa ştie să aranjeze lucrurile, cum le modifică şi le aşează, ca mai târziu, noi, mulţumind lui Dumnezeu că în anumite momente nu ne-a ascultat rugăciunile, să culegem boabele fericirii...
M-am gândit de nenumărate ori la ce se alegea din mine dacă îmi erau ascultate toate dorinţele şi sincer trebuie să recunosc că nu aş fi fost la fel de fericită cum sunt acum, deşi m-am lăsat la voia întâmplării, deşi a trebuit să am răbdare, deşi a trebuit să greşesc, să suport pedeapsa, ca într-un final să pot învăţa...
Paraziţii nu au fost deloc proşti când au spus că orice şut în fund este un pas înainte, am cazut, m-am ridicat şi am mers mai departe. Am suferit, de ce să nu recunosc, am suferit de singurătate mai înainte şi mai mult decât toate, am învăţat, singură la parinţi fiind, că nu neaparat prietenii sunt cei care îţi alină singurătatea. Mi-am luat şutul în fund când aveam cea mai mare nevoie, dar m-am trezit. Am învăţat că e deajuns să dau cumpătat ca să primesc exact cât am nevoie.
În iubire nu a fost la fel. Nu am dus lipsă de afecţiune niciodată, nu m-am abţinut să ofer afecţiune niciodată. Afecţiune, nu iubire. În iubire a trebuit dau tot, şi trebuie să recunosc că uneori mă întrebam dacă nu cumva greşesc, şi dacă nu cumva voi ieşi şifonată din toata povestea. Îmi era frică să nu intre cineva cu bocancii plini de noroi în sufletul meu, să şi-i şteargă de mine şi apoi să plece împăcat, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Acum, că a fost cineva destul de răbdător să îmi arate ce înseamnă iubirea cu adevărat, pot să spun cu mâna pe suflet că mi-a fost frică degeaba. Am dat tot, am primit dublu. Am primit ce nu credeam că poate exista nici în cele mai perfecte poveşti. Şi nu mă laud,nu te poţi lauda cu sufletul unui om, pot doar să fiu fericită că acel suflet e langă mine, că are grijă de mine, că mă protejează, mă înalţă şi mă împlineşte.
Nu pot decât să mulţumesc şi să iubesc sufletul ce mi-a fost dat să mă iubească....

Leadership

Dacă tot m-am chinuit să înţeleg ceva din nenorocitele de pagini pe care le-am citit aseară, când puteam foarte bine să ies în oraş, am zis că nu are nimic dacă le postez, poate are cineva nevoie de ele măcar, dacă profa tot nu s-a prezentat la seminar ... rrr

TEORIILE SITUAŢIONALE DESPRE LEADERSHIP

Cele două teorii de leadership prezentate iau în consideraţie variabilele situaţionale care influenţează eficienţa procesului de leadership.

TEORIA CONTINGENŢEI LUI FIEDLER

Teoria lui Fiedler afirmă că asocierea între orientarea liderului şi eficienţa grupului depinde de măsura în care situaţia favorizează exercitarea influenţei, cu alte cuvinte unele situaţii sunt mai favorabile pentru leadership decât altele şi ele cer orientări din partea liderului.

În ordinea importanţei, factorii care afectează favorizarea situaţională sunt:

· Relaţiile lider-membri – când relaţiile între lider şi membrii grupului sunt bune, liderul se află într-o situaţie favorabilă pentru exercitarea influenţei, o relaţie proastă poate duce la insubordonare şi chiar la sabotaj;

· Structura misiunii asumate – obiectivele şi procedurile clare, dar şi posibilitatea de a măsura direct performanţa subordonaţilor, îi dau liderului posibilitatea de a fixa standardele de performanţa şi de a-i responsabiliza pe subordonaţi;

· Puterea poziţiei – cu cât liderul deţine mai multă putere prin poziţia sa, cu atât este mai favorabilă situaţia de leadership.

Teoriile situaţionale ale leadership-ului explică cum trebuie ajustat stilul de leadership la cerinţele sarcinii şi calităţii subordonaţilor.

În concluzie, situaţia cea mai favorabilă leadership-ului este atunci când relaţiile lider-membri sunt bune, misiunea este structurată şi liderul are o putere de poziţie puternică.

TEORIA RUTEI SPRE OBIECTIV A LUI HOUSE

Această teorie se interesează de situaţiile în care diverse comportamente ale liderilor sunt cele mai eficiente.

Liderul eficient formează o conexiune între obiectivele subordonatului şi obiectivele organizaţiei.

Robert House menţionează că pentru acceptarea liderului, comportamentul acestuia trebuie să fie perceput ca imediat satisfăcător sau ca ducând la satisfacţii viitoare.

Teoria rutei spre obiectiv tratează patru comportamente specifice:

1. Comportamentul directiv – se menţine un standard de performanţă, este programată munca, iar subodonaţii sunt înştiinţaţi asupra a ceea ce se aşteaptă de la ei.

2. Comportamentul de sprijin – liderii de sprijin sunt prietenoşi, abordabili şi preocupaţi de relaţii interpersonale plăcute.

3. Comportamentul participativ – subordonaţii sunt consultaţi în luarea deciziilor.

4. Comportamentul orientat spre realizări – încrederea în capacităţile subordonaţilor este esenţială în acest tip de comportament, aceştia fiind orientaţi spre realizări şi încurajaţi în depunerea eforturilor pentru o cât mai bună realizare a obiectivelor.

Conform teoriei, tipuri diferite de subordonaţi preferă sau au nevoie de tipuri diferite de leadership, cum ar fi:

· Subordonaţii care simt mare nevoie de realizare profesională vor lucra bine cu un lider orientat spre realizare.

· Subordonaţii care preferă să li se spună ce au de făcut vor răspunde cel mai bine stilului directiv.

· Când subordonaţii simt că nu prea se pricep la ceea ce au de făcut, vor aprecia mult un leadership directiv şi un comportament de instructor.

· Când se vor simţi capabili să îşi facă munca, vor considera astfel de comportamente inutile şi iritante.

De asemenea conform teoriei, eficienţa comportamentului liderilor depinde şi de mediul de lucru specific. Spre exemplu:

· Când sarcinile asumate sunt clare şi de rutină subordonaţii vor percepe leadership-ul directiv ca o impunere, ceea ce reduce acceptarea liderului.

· Cand sarcinile asumate sunt incitante dar ambigue, subordonaţii vor aprecia atât leadership-ul directiv cât şi pe cel participativ.

· Activităţile frustrante, lipsite de satisfacţii vor mări aprecierea subordonaţilor pentru comportamentul de sprijin.

LEADERSHIP-UL PARTICIPATIV

Leadership-ul participativ se poate traduce prin implicarea subordonaţilor în luarea deciziilor legate de muncă.

Avantajele potenţiale ale unui leadership participativ:

• Motivarea – participarea măreşte motivaţia subordonaţilor.
• Calitatea – participarea poate duce la creşterea calităţii pentru că nivelele înalte de participare împuternicesc adesea angajaţii să acţioneze direct pentru a soluţiona problemele fără să verifice orice amănunt, consultându-şi liderul.
• Acceptarea – atunci când participarea nu promovează motivaţia şi nu creşte calitatea deciziilor, ea măreşte acceptarea deciziilor de către subordonaţi.

Potenţialele probleme în cadrul leadership-ului modern:

• Timpul şi energia – când este nevoie de o decizie rapidă, participarea nu este o strategie potrivită deoarece ea implică anumite comportamente din partea liderului care sonsumă timp şi energie.
• Pierderea puterii – unii lideri simt că stilul participativ le va reduce puterea şi influenţa.
• Lipsa de receptivitate sau de cunoştinţe – este posibil ca subordonaţii să nu fie receptivi la participare, să respingă ideea de a face munca managerului, atunci când nu au încredere în el sau când există un climat de muncă nefavorabil.